Este situatã la circa
8 km în partea de sud a Craiovei, în imediata apropiere a ºoselei Craiova – Calafat, la marginea de rãsãrit a satului.
Dupã tradiþie, aici a fost o bisericuþã din lemn ridicatã de Mircea cel Bãtrân, ca mulþumire a victoriei de
la Rovine ºi în memoria celor cãzuþi acolo. În documente apare la începutul sec. al XV-lea, înainte de zidirea locaºului actual, care a avut loc între anii 1654 – 1658. Este a doua bisericã de piatrã, ca vechime, din þinutul Craiovei. În sprijinul afirmaþiei cã mânãstirea a existat la începutul secolului al XVI-lea sunt mai multe documente. Exemplu: la 6 iunie 1607, satul Jimnic de lângã mânãstire este vândut marelui ban Preda Buzescu pentru douãzeci de mii de aspri, care sunt dãruiþi aºezãmântului. La 8 oct. 1612, Maria Stolniceasca dã o carte mânãstirii Jiþianu ce este metoc la sfinþitul Pavel de
la Sfetagora, prin care îi dãruieºte un sãlaº de þigani. Istoricul Nicolae Iorga îl menþioneazã în “Inscripþii”, ca fondator al mânãstirii vechi de la începutul secolului al XVI-lea, pe stolnicul Jiþianu. Cercetând documentele, s-a constatat cã încã din 12 mai 1613 mânãstirea Jiþianu avea peste jumãtate din satul Jimnic, iar la 7 noiembrie 1616, Alexandru Ilieº Voievod scuteºte de dãri ºi impozite Jimnicu, partea mânãstirii Jiþianu. La 16 aprilie 1625, mânãstirea Coºuna vinde mânãstirii Jiþianu funia de pãmânt cu opt mii de aspri galbeni. Gr. Bulat, într-un articol publicat în revista “Mitropoliei Olteniei”, afirma cã întemeietorii mânãstirii sunt boierii craioveºti – Bunoveþi (Barbu, Pârvu, Daniel), care au înalþat zidire din îndemnul evlaviei ºi al apãrãrii împotriva urgiilor otomane. Aºa se explicã ºi faptul cã în continuare a fost luatã în îngrijire ctitoriceascã de urmaºii Craioveºtilor: Radu Vodã ªerban, Constantin Vodã Brâncoveanu ºi chiar de ªtefan Cantacuzino. Mai înainte de 1628, mânãstirea Jiþianu se aflã închinatã mânãstirii Sf Pavel din Muntele Athos. Din alte documente rezultã cã înainte de doamna Bãlaºa, se gãsesc menþionaþi drept ctitori ai locaºului boierii Bengeºti ºi Maria din Obede, ale cãror oseminte au fost îngropate la mânãstire.
Actuala mânãstire, construitã între anii 1654 –
1658, a fost ziditã în parte de doamna Bãlaºa, soþia domnitorului Constantin Basarab Cârnu. A fost terminatã în 1701 de egumenul Popa Luca de
la Sfetagora ºi de Petru Obedeanu, mare armaº. Tot atunci au fost zugrãvite tinda ºi chiliile, dupã cum aratã inscripþia din 1731. Arhimandritul Dorotei Craioveanul face ºi el reparaþii bisericii în 1812. Alte reparaþii s-au fãcut prin 1856, când a fost restauratã ºi pictura despre care nu existã alte date.
Dupã secularizarea averilor mânãstireºti din 1864,
la Jiþianu n-a mai fost viaþã monahalã. A rãmas ca bisericã parohialã a satului Balta Verde, pânã în anul 1914, când a fost închisã pentru cã ajunsese într-o stare avansatã de degradare.
Între anii 1864 – 1873, în fosta mânãstire a funcþionat o ºcoalã de agriculturã, care a fost mutatã
la Herãstrãu-Bucureºti.
În anii 1925 – 1932, Comisia Monumentelor Istorice, ajutatã ºi de credincioºii dimprejur, a reparat biserica, fãrã a-i aduce modificãri esenþiale.
Dupã 1939, mânãstirea a fost locuitã de maici. Acestea au construit chiliile actuale, ºi-au înfiinþat ateliere de þesãtorie, cusãturi ºi covoare. În continuare au fost ridicate ºi construcþiile gospodãreºti.
Înainte de intrarea în incinta mânãstirii, este o plantaþie pomicolã ºi alãturi de ea plantaþia de duzi a lui Cuza Vodã, care este îngrijitã ºi protejatã ca monument istoric.
Vasile Dumitrache – “Mânãstirile ºi schiturile României “ – editura Nemira, 2001.
